


Femeile din PD-L au făcut front comun şi au sărit în ajutorul colegei lor, preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, care se află în conflict cu deputatul PSD Adrian Năstase. Pedelistele s-au arătat revoltate de remarca misogină făcută de Năstase, care a spus, referindu-se la Anastase, că “frumuseţea trece, dar prostia se pare că nu”.
“Ne-am gândit că poate îşi va revizui atitudinea dacă îi trimitem un colet în care sunt câteva banane, pe care să le mănânce liniştit în copacul din care încă nu a coborât. Pentru că acest lucru e demonstrat de comportamentul dumnealui”, a spus Sulfina Barbu, preşedintele Organizaţiei de femei PD-L. Pentru că îl consideră needucat, femeile din PD-L îi vor trimite cadou fostului premier un colet cu mâncarea preferată a maimuţelorMai mult, reprezentantele partidului au decis, la întrunirea de sâmbătă, de la Râşnov, judeţul Braşov, că vor trimite o scrisoare deschisă preşedintelui Parlamentului European şi liderului Socialiştilor Europeni în care să denunţe comportamentul lui Năstase.
Scandalul dintre Roberta Anastase şi Adrian Năstase a izbucnit în cadrul Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor, după ce actuala şefă a instituţiei a decis să se mute de lângă fostul premier, sătulă, spun unele surse, de remarcile ironice făcute de Năstase la adresa ei.
Gestul a fost taxat de deputatul PSD, care a precizat că s-ar putea s-o intimideze pe Roberta din punct de vedere intelectual.sursa:ziarul Libertatea
Un comentariu:
se mira politicienii ca nu vine lumea la vot. pe cine sa voteze? poate bananele...
Trimiteți un comentariu